Meniu
Social media
Informatii de contact
Address

Str. Grigore Plesoianu, Nr.11H, Jud. Dolj, Mun. Craiova

Email

office.cresong@gmail.com

Phone

+40 351 413 308

Articole

SPARK

SPARK

SPARK

Obiective

SPARK (Supporting Participation through Knowledge) a stabilit, drept obiectiv operational, consolidarea si extinderea implementarii programelor de practica voluntara in domeniul incluziunii sociale, ca raspuns la nevoia de a contribui la scaderea nivelului de excluziune sociala si la cresterea gradului de incluziune a copiilor cu dizabilitati din institutiile sociale. 

Program si rezultate

Programul de educatie non formala pentru incluziune sociala a cuprins: activitati de cunoastere si constientizare a altor culturi (prezentari Power Point despre culturi in Europa, asemanari si diferente, jocuri cu intrebari si raspunsuri multiple pe teme culturale, piese de teatru, cantece); activitati de promovare a multilingvismului (lectii non-formale de limbi straine, incepatori si avansati - italiana, spaniola, engleza); activitati de crestere a capacitatii de integrare sociala (sesiuni in institutiile speciale, actiuni comune ale voluntarilor internationali si ale elevilor din scolile partenere impreuna cu copii cu dizabilitati); activitati de stimulare a creativitatii si capacitatii de auto-exprimare (mestesuguri, desen, origami); activitati sportive pentru un stil de viata sanatos (actiuni comune, de socializare, ale voluntarilor si beneficiarilor); activitati de promovare a oportunitatilor de invatare pe tot parcursul vietii (eveniment de promovare ale programului ERASMUS+, mobilitati pentru tineri, formare profesionala in licee si in Universitatea din Craiova); campanii de constientizare a provocarilor in calea incluziunii sociale (mese rotunde si dezbateri publice, eveniment cu tema „Zilei Internationale a Tolerantei” si organizarea a „Tolerance Week”).

In desfasurarea programului au fost realizate analize de nevoi de invatare ale voluntarilor implicati in proiect si sesiuni de training, au fost definite si analizate nevoile si asteptarile beneficiarilor din institutiile partenere locale si au fost adusi laolalta, in activitati comune si evenimente (Ziua Tolerantei, Craciun, Valentine`s Day, Eveniment final) si a fost crescuta capacitatea institutiilor partenere de a sustine programe de invatare pentru voluntari, centrate pe analiza de nevoi, intelegerea culturii institutionale, job shadowing si planificare si evaluare integrate, comune.

 

Impact

Dezvoltarea structurata a competentelor si metodelor educationale de lucru non-formal in domeniul asistentei sociale cu profil de tineret reprezinta o forma de impact a proiectului asupra voluntarilor.
Principalul impact asupra voluntarilor a fost faptul ca si-au dezvoltat competente de analiza a nevoilor institutionale si intelegerea modului in care sa foloseasca aceasta analiza in planificarea de programe si activitati pe termen scurt si lung, competente
legate de modul in care functioneaza institutiile sociale, cum sa se adapteze la nevoile beneficiarilor si cum sa lucreze in vederea cresterii gradului de incluziune sociala, abilitati de planificare si evaluare. Provocarea activitatilor in comun a determinat voluntarii sa invete cum sa foloseasca instrumente non-formale, dezvoltandu-si astfel autonomia si auto-gestionarea, precum si leadership-ului – aceste competente au fost dobandite prin faptul ca voluntarii au lucrat mereu in echipa si si-au schimbat in mod sustinut rolurile intre ei. 
Asupra beneficiarilor se poate observa imbunatatirea capacitatii acestora de interactionare cu strainii si de adaptare la situatii noi. Prin programul de stimulare a creativitatii, acestia si-au dezvoltat capacitatea de a transmite in mod abstract idei, ganduri si emotii, depasind bariere de comunicare prin activitatile in comun. Voluntarii au ajutat grupul tinta in dezvoltarea nivelului de incredere in sine, oferindu-le acestora un mod mai participativ si util de a isi petrece timpul liber (ca alternativa la lipsa de activitati extracurriculare din institutiile in care acestia invata si locuiesc).

Impactul asupra CRES si asupra partenerilor locali este acela ca a permis o mai buna proiectie si o mai mare durabilitate programelor sale de dezvoltare prin intermediul grupurilor de voluntariat si a factorilor interesati in actiune locala, sporind metodele si practicile disponibile pentru programe, respectiv posibilitatea de transfer a acestora. In cadrul SPARK, campaniile de sensibilizare pe teme sociale au implicat dezbateri publice cu audienta deschisa si impact larg, comunitar.

 

Follow up

SPARK este primul proiect CRES in cadrul caruia beneficiari cu profil diferit (elevi, copii cu dizabilitati din institutii sociale si voluntari) desfasoara, in mod sustenabil, activitati comune (pilotarea de planificare participativa, abordata la nivel de echipa, initiative transformate in actiuni, tematici decise impreuna, evaluari comune). Metodologia de lucru dezvoltata si obiectivul consolidarii acestui tip de program stau la baza proiectului Positive Youth Development (PYD), centrat pe programe de invatare comune pentru profiluri diferite de beneficiari.